Ai treabă la notariat? Iată câteva elemente cu care să te familiarizezi

0

De cele mai multe ori, se întâmplă ca, de voie, de nevoie, să fim scoși din zona noastră de confort. Mai ales dacă nu ești fanul formalităților, contractelor și documentelor cu parafă și semnătură, lucrurile sunt cu atât mai complicate. Partea interesantă este că nu putem trece printr-o procedură de vânzare-cumpărare fără să ne împrietenim cu procedurile notariale. Iată câțiva termeni și câteva concepte despre care vei auzi atunci când vei ajunge la un birou notarial. Pentru a nu fi luat prin surprindere, îți dăm aici toate detaliile.

Taxe notariale

Evident că, la fel ca fiecare serviciu prestat, și aici ai o serie de taxe notariale, care variază în funcție de serviciul oferit. Astfel, unele onorarii pornesc de la mai puțin de 100 de lei și pot crește procentual, în cazul unei vânzări, proporțional cu valoare imobilului. De obicei, tarifele standard sunt afișate și biroul notarial este locul de unde cu siguranță vei pleca și cu bonul fiscal, așa cum prevede legea. De partea cealaltă, există reglementări clare în legătură cu partea care achită aceste taxe, când vine vorba de o tranzacție bilaterală, astfel că este bine să te informezi despre acest aspect chiar la fața locului. 

Încheiere de autentificare

Acest element se găsește de obicei la finalul contractelor și, dincolo de partea scrisă concret în documente, reprezintă și o clară garanție. Este vorba despre faptul că în fața notarului s-au prezentat într-adevăr persoanele specificate în contract, că tranzacția este reală, că imobilul (în cazul unei vânzări) este real, situat așa cum se specifică în documentele de cadastru și că sumele de bani sunt de asemenea oferite vânzătorului și nu se apelează la vreo înșelătorie. 

Părți

Aici lucrurile sunt destul de simple, pentru că este vorba de persoanele implicate direct în tranzacție. Nu te lăsa intimidat de limbajul mai greu accesibil care seamănă foarte bine cu cel din justiție (domeniile sunt conexe). În plus, este foarte important ca atunci când nu înțelegi ceva, fie că este vorba de un termen sau o procedură, să ceri lămuriri pentru a fi 100% în cunoștință de cauză cu toate aspectele prevăzute și, desigur, cu ce semnezi.

Legalizare

În multe locuri se solicită acea copie legalizată necesară în foarte multe dosare. Legalizarea reprezintă de fapt confirmarea oferită de notar că documentul prezentat în copie este identic cu originalul. Aceeași legalizare se aplică și pentru dovedirea autenticității în cazul semnăturilor.

Duplicat

Din fericire, și notarii știu că ai nevoie de mai multe exemplare ale unui singur document. De asemenea, actele mai pot fi și pierdute, astfel că un duplicat este copia documentului de care ai nevoie. Această copie este și ea autentică și prezintă semnături în original și, mai ales, încheierea de autentificare despre care vorbeam mai devreme. Astfel, duplicatul vine cu valoare de document original. Singurul sfat în acest caz este să nu porți cu tine și originalul, și duplicatul, pentru a evita o dublă pierdere. 

Extras de carte funciară

Dacă ai de făcut operațiuni cu un imobil, de obicei vânzare-cumpărare, cel mai probabil te vei obișnui atât de mult cu termenul de carte funciară încât nu va mai părea deloc neprietenos. Acest extras oferă toate informațiile de care ai nevoie despre un imobil, pornind de la situare și vecini și terminând cu proprietari și posibile situații ipotecare. Aceste extrase se obțin de la birourile sau oficiile de cadastru de pe raza unității administrative unde se află imobilul. 

 

Cu aceste noțiuni deja clarificate, cu siguranță îți vei găsi mai ușor drumul printre documente și dosare necesare unei tranzacții majore, care necesită notar. În plus, dacă vei mai avea nevoie de un document chiar la final (cum se întâmplă de regulă și la case mai mari, deci nu trebuie să îți pierzi răbdarea), vei ști exact unde trebuie să ajungi și vei scuti timp prețios, o resursă extrem de importantă atât în relațiile cu instituțiile private, cât și dacă ne raportăm la instituții publice. 

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.