6 moduri creative de a da o viață nouă mobilierului vechi
Mobilă veche, de calitate superioară, dar al cărui aspect nu se mai potrivește tendințelor actuale? Nu te grăbi să renunți la astfel de piese, mai ales când ai la îndemână modalități variate de recondiționare, deoarece valoarea lor este inestimabilă. Poți să oferi cu ușurință o înfățișare contemporană tuturor obiectelor peste care au trecut anii, dar încă și-au păstrat frumusețea și utilitatea. Bricolajul este tributar unui principiu creativ, însă în același timp sănătos și economic. Mulți s-ar bucura să aibă acasă corpuri superbe de mobilier, cu ornamente deosebite sau sculptate într-un mod inedit, lucruri care astăzi nu se mai găsesc atât de ușor. Dacă nu știi cum să transformi mobilierul vechi într-unul nou, care să dea un suflu proaspăt locuinței, descoperă mai departe câteva idei care îți vor fi de ajutor.
1. Folosește vopsea specială
Probabil că cea mai simplă variantă de a schimba aspectul unei piese de mobilier învechite este să o vopsești. În cazul în care este vorba despre mobilă laminată, ai nevoie de grund pentru că nu poți acoperi așa simplu cu vopsea suprafața lucioasă. Înainte aplici grundul, îl lași la uscat, după care urmează două straturi de vopsea și la final, după uscare completă, poate și un lac de protecție. În situația unui dulap din lemn cu mânere metalice, poți utiliza o vopsea pentru lemn într-o culoare caldă și puternică, de pildă roșu ori galben. Folosește un lac cu tentă arămie și pentru mânere, iar astfel vei obține un obiecte minunat, care va da culoare casei tale. Un strat de vopsea proaspăt poate da viață chiar și canapelelor din piele, așa că aplică cu succes această metodă, indiferent de corpul de mobilier recondiționat.
2. Pictează mobila
În situația în care vrei să creezi motive florale, tradiționale sau orientale pe anumite obiecte, ai nevoie doar de câteva nuanțe pastelate, puțină îndemânare și multă imaginație. Poți picta o gamă variată de piese de mobilier, cum ar fi scaune, mese, dulapuri, cuiere, polițe, noptiere, rafturi sau birouri. Cel mai des sunt supuse unei astfel de proceduri lucrurile din lemn, dar se pot picta ușor și cele din metal, răchită ori plastic.
3. Înlocuiește furnirul
Multe dintre piesele de mobilier vechi sunt furniruite, iar în timp, din cauza umidității sau a loviturilor, suprafața s-a deteriorat. Dacă furnirul se dezlipește ușor într-o mică parte, ori este crăpat, mobila arată foarte inestetic. Ai posibilitatea de a recondiționa obiectele în două moduri. Într-o primă variantă, bucata desprinsă de furnir poate fi lipită la loc cu ajutorul fierului de călcat. Dacă există și o parte cu probleme, peste aceasta se poate pune hârtie cerată, hârtie normală și material textil neted și gros, după care se va călca. A doua variantă presupune ca furnirul să fie complet înlocuit dacă este distrus într-o proporție mare ori vrei să îi schimbi total aspectul.
4. Aplică stickere sau autocolante
Poți obține un look nou pentru ușile dulapurilor din bucătărie sau o masă care nu are nimic atractiv. Dacă folosești stickere colorate ori autocolant impermeabil vei resuscita foarte ușor aspectul pieselor de mobilier. Există o mulțime de modele din care poți alege pentru a beneficia de efectul dorit, precum imitație de marmură, forme geometrice, abstracte sau imprimeuri de tip dantelă. Gândește-te în ce stil vrei să se încadreze piesele de mobilier pe care le vei recondiționa și optează pentru foliile de autocolant potrivite pentru un ambient deosebit.
5. Accesorizează piesele de mobilier
Câteva lucruri simple pot reîmprospăta rapid aspectul mobilierului învechit. Mânerele, picioarele, butonii, agățătorii sau clemele sunt doar câteva dintre accesoriile ce pot fi înlocuite când vine vorba de recondiționarea unor piese. Trebuie însă acordată o atenție sporită contrastului creat. De exemplu, dacă alegi să schimbi picioarele unui obiect de mobilier din lemn, ai grijă ca acestea să fie dintr-o esență de lemn apropiată.
6. Schimbă tapițeria
Produsele textile sunt ideale pentru a împrospăta vechile piese de mobilier tapițate. Poți înlocui materialul cu unul care să aibă model floral sau imprimeu cu puncte polka. Dacă îți dorești să obții un aspect de epocă, optează pentru un decor cu dungi, în timp ce pielea sau imitația de piele te vor ajuta să rămâi pe linia modernă. Husele special croite sunt o opțiune grozavă în cazul în care ți se pare că este prea greu să schimbi cu totul tapițeria. Canapele, fotolii, scaune, colțare sau tabureți, toate sunt piese de mobilier care pot căpăta o altă față cu ajutorul materialelor dorite.
Pe lângă faptul că este extrem de utilă și economică, recondiționarea mobilierului vechi reprezintă totodată și o activitate plăcute. Răbdarea, timpul investit și efortul depus îți vor aduce rezultate pe măsură și te vor ajuta să te bucuri de un aspect clasic, modern, elegant sau vintage în locuința ta.