​INNA a lansat oficial albumul ​”YO”, primul album compus de artistă în limba spaniolă, în sala Epika de la Grand Cinema & More

0

Artista, vizibil emoționată, a urcat pe scenă, în aplauzele celor prezenți, să le spună câteva cuvinte și să se bucure împreună de acest moment important din cariera ei.

‘Trăiesc cel mai frumos moment din viața mea, mă bucur de tot ce mi se întâmplă și sunt fericită! Am muncit mult pentru acest album cu David Ciente, producătorul cu care am lucrat toate aceste piese, cu NGM Creative pentru videoclipuri și cu un nou partener de drum – ROC Nation, pe lângă Global Records, casa mea de discuri’, a spus INNA.

La eveniment, au participat printre sutele de invitați: Mark Stam, Nicoleta Nucă, Alexandru Ciucu, Amalia Năstase, Corina Caragea, Shurubel, Andrei Niculae și Ionuț Bodonea (Virgin Radio), Giulia Huidu, Monica Munteanu, Denis Radu, Roxana Voloșeniuc (ELLE), Edward Aninaru, Alina Eremia, Corina Bud, George Piștereanu, Dara, Irina Rimes, Andrei Nourescu, Sandra Izbașa, Larisa Iordache, Ame Călin, Minelli, Deliric, Dana Războiu și influenceri precum Oana Cosânzeana, Gabriela Atanasov (Sweet Paprika), Claudia Predoană, Cristina Belciu, Ioana Vișănescu, Deea Codrea, Andrei Grigorie, IrinaSsw, copii din echipa INNEI de la Vocea României Junior .

Atmosfera generală a fost de petrecere latino cu costume flamenco, margarita, tequila, paella și multă veselie.

INNA lansează albumul ‘YO’, un album sincer, intens, scris cu multă iubire și sinceritate, din suflet, chiar de artistă și produs de David Ciente, alături de care a mai colaborat pentru ‘Ruleta’, ‘Gimme Gimme’ și ‘Nirvana’.

‘YO’ include 11 piese, iar artista prezintă fanilor astăzi ‘Te Vas’, ‘Fuego’ și ‘Gitana’.

Te Vas’ a fost lansat în exclusivitate pe billboard.com (https://www.billboard.com/articles/columns/latin/8513727/inna-te-vas-video)

Și pentru că a vrut să își surprindă fanii, artista a mai lansat încă două videoclipuri de pe album,…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.