Prințul Harry, declarații în spatele camerelor despre nașterea fiului său | Străine, Vedete
Însă, imediat după ce a făcut primele declarații și camerele au fost oprite, ducele de Sussex a mai făcut câteva afirmații despre noul bebeluș regal.
Deși fiul său se născuse de doar câteva ore, Harry, în vârstă de 34 de ani, a dezvăluit că deja are probleme cu somnul, el reușind să doarmă doar 2 ore. Însă nu a părut să fie deranjat câtuși de puțin de acest lucru, potrivit People.
„Am dormit aproximativ două ore”, a spus el fericit reporterilor în spatele camerelor de luat vederi, imediat după marele anunț.
Ducele de Sussex a continuat să fie binedispus și a intrat într-o discuție cu grupul media și și-a cerut scuze că a anunțat scurt marea veste.
La un moment dat, el chiar a glumit cu un cameraman care i-a cerut scuze Prințului că nu poartă cravată. Ca răspuns, Harry a zis: „Ești cameraman, poți scăpa cu asta”.
Cu doar câteva minute înainte, noul tătic nu își putea ascunde încântarea când a anunțat că el și Meghan (37 ani), au un băiat. El a declarat că este foarte fericit și că atât mama cât și bebelușul se simt „incredibil de bine”.
Meghan Markle a născut un băiețel, luni dimineață, la un spital privat din Londra. Acesta este primul copil al ducilor de Sussex și al șaptelea la tronul Marii Britanii.
Sursă foto: Hepta
Citeste continuarea AICI