Primele declarații ale lui Beatrice Olaru, căștigătoarea Exatlon, sezonul 2

0

Scorul în Marea Finală era de 1 la 0 pentru Betty, iar scorul pe traseul ales de ea era de 2 la 2. Dintr-o dată, Alin Andronic a anunțat că nu mai poate continua și că renunță la competiție.

„Prima mea ediţie a fost un coşmar. Am adus puncte târându-mă pe marginea bazinelor. Nu aveam cum să îndrăznesc să ajung în momentul ăsta. Dar am muncit. Am fost recunoscătoare pentru şansa primită, am muncit ca să o fructific. Nu am visat la trofeu! Noi, femeile, toate care am fost la Exatlon, am alergat pe aceleaşi trasee, am îndurat aceleaşi condiţii, nu e deloc uşor. Aş vrea să-i mulţumesc mamei! Am văzut-o în momente grele, dar niciodată slabă. Totul are o rezolvare, aşa m-a învăţat. Vreau să-i mulţumesc iubitului meu care mi-a spus că o să câştig, la cât de muncitoare sau ambiţioasă sunt. Eu am crezut că spune doar aşa, ca să mă încurajeze Mi-a dat putere. Mulţumesc! Am reuşit”, a spus Beatrice Olaru, câştigătoarea Exatlon România, sezonul 2, potrivit Kanal D.

Fosta handbalistă de performanță a pus mâna pe marele trofeu Exatlon și a luat un premiu de 100.000 de euro. Beatrice Olaru a transmis mulțumiri în primul rând celor de acasă, în frunte cu mama și iubitul ei.

Citește și:

ANALIZĂ EURO. Tricolorele au terminat pe locul 4, după evoluții modeste în…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.