Ozana Barabancea, după ce a ajuns din nou pe mâna medicilor. „Am făcut trei operații într-una”
În urmă cu câteva zile, vedeta a anunțat că s-a supus unei noi intervenții, la nivelul bustului. Artista a dat publicității atunci și o o fotografie în care își arata bustul după operație de micșărare.
Ozana Barabancea a făcut primele declarații după ce a ajuns din nou pe mțâna medicilor. Artista a explicat în detaliu ce s-a întâmplat.
„Eu acum mi-am făcut micșorare de bust și ridicare. Am făcut, de fapt, trei operaţii într-una. Operaţia a durat cinci ore, am găsit o sculptoriţă în piele. Mi-au scos de pe burtă vreo 5 kilograme de grăsime pe care au aruncat-o, iar această procedură este foarte dureroasă. Am o tăietura de jur împrejur, se cheamă lifting circular. Mi-a luat grăsimea de pe şolduri şi mi-a pus-o ca pe o păturică și am ajuns să am şi fese, eu care nu am avut în viata mea fese, apoi am ţinut neapărat să-mi facă la ochi blefaroplastia pentru că vedeam la prim plan cum ochiul drept are o pleoapă care cade oarecum peste gene”, a precizat Ozana Barabancea la postul de televiziune Antena Stars.
Ozana Barabancea este o apreciată artistă lirică. Este cunoscută publicului telespectator și din postura de jurat la emisiunea „Te cunosc de undeva’, de la Antena 1. În ultima perioadă de timp, Ozana Barabancea a slăbit spectaculos după ce și-a făcut…
Citeste continuarea AICI