Natalie Portman neagă presupusa relație pe care Moby susține că cei doi au avut-o în trecut

0

În cartea sa, „Then it Fell Apart”, Moby susține că a încercat să fie iubitul lui Natalie Portman timp de câteva săptămâni când avea 20 de ani, iar el 33, însă nu a funcționat deoarece ea întâlnise o altă persoană. Potrivit afirmațiilor lui, s-ar fi întâlnit în culisele unui concert în Austin, Texas, iar în timpul relației lor au mers împreună la petreceri în New York City și au petrecut o seară împreună la Universitatea Harvard, unde Portman studia. Însă Natalie neagă orice fel de activitate romantică între ei. Într-un interviu recent cu Harper’s Bazaar UK, actrița a explicat că ea și Moby au fost doar prieteni o scurtă perioadă de timp, acesta fiind interesată de ea într-un mod care i s-a părut nepotrivit, și că avea, de fapt, 18 ani, și nu 20, atunci când l-a cunoscut.

„Am fost surprinsă să aud că a descris perioada scurtă de timp în care l-am cunoscut ca o relație, pentru că eu îmi amintesc de un bărbat mult mai în vârstă, purtându-se foarte ciudat cu mine imediat după absolvirea liceului. A spus că aveam 20 de ani, nu aveam atât. Eram o adolescentă, doar ce împlinisem 18 ani. Există multă erori factuale și lucruri inventate. Mi-ar fi plăcut ca el sau cel care a publicat cartea…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.