Monica Bârlădeanu fură meserie și de la regizorii români
În momentul în care a revenit în țară pentru a prezenta show-ul „Ferma vedetelor”, Monica Bârlădeanu încă făcea drumuri dese între România și America, declarând că are proiecte în desfășurare în ambele țări. Între timp, șederile în țara natală au devenit mai lungi și proiectele de aici s-au înmulțit. Chiar dacă pe micul ecran nu mai are nici o emisiune, Monica este în continuare în atenția publicului, prin intermediul filmelor la care lucrează. După ce, toată vara, a filmat pentru lungmetrajul „Faci sau taci” în regia lui Iura Luncașu, care va avea premiera anul viitor, Monica lucrează acum alături de regizorul spaniol Jesus del Cerro la serialul „Vlad”, care, la fel, va putea fi urmărit începând cu primăvara lui 2019, la PRO TV. Pe lângă faptul că face exact ce-i place, Monica vrea să „fure” meserie de la cei mai buni în acest domeniu. Având șansa să lucreze alături de regizori recunoscuți internațional, speră ca într-o zi să le calce pe urme.
Joacă într-un serial și într-un lungmetraj
Deși este e actriță talentată, Monica tinde mai sus. Visul ei este să evolueze în carieră, să devină regizoare și, de ce nu, și scenograf. De ceva vreme, frumoasa brunetă lucrează la visul ei, își ia notițe, întreabă în stânga și în dreapta,…
Citeste continuarea AICI