Leo Iorga, lună de miere într-un autobuz ce se defecta mereu
Versurile unei melodii semnate de Voltaj, „Ca la 20 de ani, fără griji și fără bani”, se potrivesc perfect cu situația în care se regăsea mai vârstnicul coleg de breaslă al lui Călin Goia, Leo Iorga, în vremea comunismului.
Îndrăgitul cântăreț, ajuns acum la 54 de ani, a rememorat pentru Libertatea secvențe din tinerețe, în contextul în care tocmai a aniversat 30 de ani de la cununia religioasă cu Paula, soția lui, în vârstă de 52 de ani. Ne-a povestit cum a cunoscut-o, cum a cucerit-o și cum și-a început căsnicia cu femeia care avea să-i stea alături în cele mai grele momente (Leo se luptă de 8 ani cu cancerul).
„Ne-am cunoscut la Costinești, în vara lui ’89. Eu, cu rocku’, ea, cea mai frumoasă doctoriță de pe Litoral. Ghinion, ea avea prieten, eu, prietene… Abia la sfârșitul verii, când nu a mai fost așa aglomerat în stațiune, am reușit să ne vedem mai bine. De atunci, împreună am rămas”, a povestit pentru Libertatea Leo, vocea care a definit la începutul anilor ’80 formații precum Pacific, Cargo sau Compact.
Nuntă cu «adidași» primiți în pachet, din Germania
Au urmat inevitabila vizită la părinții lui, la Arad, unde Leo s-a dat peste cap s-o impresioneze pe Paula, și nunta, una fără ștaif, după posibilități.
„Când Paula a venit în…
Citeste continuarea AICI