Kit Harrington a renunțat la imaginea din Game of Thrones. Actorul s-a tuns și și-a lăsat mustață

0

După încheierea filmărilor, actorul a decis să se tundă după bunul plac. Mai mult, pentru ca schimbarea să fie completă, și-a lăsat și mustață, ceea ce a condus la dezamăgirea fanilor.

Timp de mai mulți ani, cât a jucat în Game of Thrones, producătorii serialului i-au interzis lui Harrington să își facă vreo schimbare de look, și asta doar pentru a nu pierde fanii serialului care erau îndrăgostiți de imaginea sa. Acum, Kit, care l-a interpretat pe Jon Snow, s-a tuns mult mai scurt.

Dar fanele actorului nu s-au arătat deloc încântate de schimbările acestuia, susținând că îi stătea mult mai bine înainte.

Kit Harrington încearcă să scape de imaginea din Game of Thrones

Harrington a declarat că serialul a fost momentul de cotitură al carierei sale, însă se bucură că s-au încheiat filmările pentru că pe umerii săi apăsa o mare presiune din partea fanilor.

El a mai spus că acum se poate tunde și își poate schimba lookul fără să ceară voie cuiva.

De curând, Sophie Turner a povestit că Kit făcuse o obsesie privind părul său. Dacă acesta nu era perfect nu filma. Potrivit acesteia, Harrington ajunsese să fie mai obsedat de look-ul său decât orice femeie din serial.

Sursă foto: Northfoto

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.