Keith Flint, solistul The Prodigy, s-ar fi sinucis din cauza problemelor amoroase | Străine, Vedete
Apropiați ai artistului au declarat pentru The Sun că Flint s-ar fi despărțit anul trecut de soția lui, Mayumi Kai (31 ani), iar asta l-ar fi dărâmat, din punct de vedere psihic și emoțional. De atunci și până în prezent, el ar fi continuat să o implore pe femeie să se întoarcă acasă, însă pentru ea decizia ar fi fost una definitivă.
Mai mult decât atât, fosta lui soție s-ar fi hotărât să vândă și casa în care cei doi locuiseră.
“Keith a tot sperat că vor reuși să treacă peste probleme și că se vor împăca. O suna mereu și încerca să îi spună cât de mult își dorește să fie din nou cu ea. Pentru Mayumi însă nu mai era cale de împăcare, insista să vândă și casa. Asta l-a dărâmat pe Keith, însă nu e vina ei”, a declarat un apropiat al artistului pentru tabloidul britanic The Sun.
Keith Flint și soția sa, Mayumi Kai
Există ipoteza că solistul The Prodigy ar fi murit din cauza unei supradoze. La cel mai recent concert, mai mulți fani l-ar fi văzut pe Keith Flint aproape leșinat, pe brațele agenților de securitate.
Kenneth Edwards, un fan al trupei, care a participat la ultimul concert The Prodigy, a declarat pentru același ziar că artistul părea sub influența drogurilor. “Am fost la foarte multe concerte de-ale lor și nu l-am mai văzut așa niciodată. Pentru mine a…
Citeste continuarea AICI