Julio Iglesias, recompensat cu Lifetime Achievement Award | Străine, Vedete
Iglesias, unul dintre cei mai cunoscuți artiști spanoli din istorie, nu a putut asista la eveniment, însă a trimis un mesaj video în care mulțumește pentru acest premiu.
„Mi-ar fi plăcut să fiu acolo. Mulțumesc din suflet tuturor membrilor Recording Academy pentru acest omagiu prețios”, a spus Julio Iglesias în mesaj.
„Nu m-am născut să fiu muzician. M-am născut să joc fotbal. Brusc am avut un accident tragic și am rămas paraplegic. Atunci mi-au dat o chitară, iar această chitară mi-a schimbat complet viața”, a spus artistul, referindu-se la începutul carierei sale în domeniul muzicii.
În luna decembrie, când s-a anunțat că va primi acest premiu special, cântărețul s-a considerat „un combatant al vieții de la început până la sfârșit”.
„Este ultimul lucru la care mă așteptam. Este un premiu care mă onorează nespus, un omagiu care va rămâne o amintire de neșters în viața mea”, declara atunci Julio Iglesias pentru EFE, citat de Agerpres.
Lifetime Achievement Award a mai fost acordat, de-a lungul timpului, unor artiști și trupe precum Black Sabbath, George Clinton, Parliament-Funkadelic, Billy Eckstine, Donny Hathaway, Sam & Dave şi Dionne Warwick.
Sursă foto: Northfoto
Citeste continuarea AICI