Heliport pentru copiii bolnavi – SuperLifestyle.ro

0

MOL România și Asociația Inima Copiilor construiesc un heliport pe acoperișul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “M. S. Curie”, o inițiativă prin care va fi redus timpul de transport către spital pentru pacienții aflați în stare gravă. Lucrările la construcția heliportului, vor începe în toamna anului 2019, în urma unei investiții de 425.000 euro.

“Am fost partener al MOL România într-un proiect de suflet pentru asociația noastră – “Niciun copil singur în spital”, adresat unei categorii extrem de vulnerabile: copiii cu probleme medicale grave, părăsiți în spital. Calitatea colaborării noastre a fost peste orice așteptări iar bucuria de a face împreună ceva extrem de frumos și folositor a avut darul de a ne apropia. Acum suntem din nou împreună pentru ceva extrem de important: construcția unui heliport destinat transportului de urgență al copiilor aflați în situații medicale extreme. Mulțumim MOL România pentru încrederea pe care ne-o acordă și sunt sigur că vom colabora cu la fel de multă bucurie știind că ceea ce facem va salva numeroase vieți. Nu pot decât să sper că vor urma și alte proiecte care să facă cu adevărat diferența pentru copiii cu probleme medicale grave.”, a declarat Alexandru Popa, președintele Asociației Inima Copiilor.

Personalul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “M. S. Curie” efectuează o gamă largă de intervenții, mulţi dintre copiii-pacienți ai spitalului fiind transportați din diferite zone ale României. În majoritatea cazurilor, micii pacienți au nevoie de intervenție de urgență iar timpul petrecut pentru a-i transporta cu ambulanța de la locul de aterizare a elicopterului până la spital este prea lung, iar în unele cazuri, salvarea lor nu mai este posibilă.

„Această construcție este foarte importantă pentru noi în primul rând deoarece ne va permite să intervenim mai repede și cu șanse mai mari de succes…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.