Fata de aur: ce spune documentarul despre Andreea Răducan despre gimnastica din România

M-am uitat la documentarul HBO Fata de aur, despre medalia pierdută de Andreea Răducan la acea ediție oribilă a Olimpiadei de la Sydney, cu un nod în gât. Fac parte din acea generație de copii crescută în adorația marilor gimnaste. Știu totul despre Nadia (prietenele mele chiar aveau păpușa Nadia, pentru care le invidiam nespus), m-am uitat la competiții până târziu în viață (și mă mai uit încă), încercam, în copilărie, să fac tumbe care ar fi semănat vag cu isprăvile fetelor de la sol și mai am amintiri vagi despre scandalul uriaș de la acea olimpiadă la care, după ce a câștigat medalia de aur la individual compus, Andreea Răducan a fost depistată pozitiv la testul antidoping, pentru o substanță comună în medicamentele pentru viroze și răceli, pseudoefedrina.

Andreea a pierdut atunci medalia și, deși România, așa cum mi-o amintesc eu, nu a învinuit-o, momentul acela a părut să semnifice începutul sfârșitului pentru glorioasa gimnastică românească. Au mai fost vârfuri și momente de mare mândrie națională și după, e drept. Aurul de la Atena din 2004 pe echipe, bronzul de la Beijing, patru ani mai târziu, și tot bronz și la Londra. Cătălina Ponor, Sandra Izbașa sau Monica Roșu ne-au mai făcut să ne simțim bine în câteva rânduri la probele individuale, dar sentimentul că gimnastica din România nu mai e ce-a fost (dar și acela că sportul de performanță, în sine, nu e atât de drept cum ne-ar plăcea să fie) a debutat odată cu pierderea acelei medalii.

Și chiar despre asta este vorba în Fata de aur, documentarul realizat de Denisa Morariu Tamaș și Adrian Robe despre momentul acela în care speranțele, visurile și eforturile Andreei Răducan de ani…