Dima Trofim, despre moartea surorii lui: “E greșeala doctorilor. Se fac investigații“ | Româneşti, Vedete

0

Dima Trofim a declarat că medicii au o mare parte din vină pentru moartea prematură a surorii sale, în vârstă de 45 de ani, care fusese diagnosticată cu cancer și în acest sens a deschis o anchetă: „Nu poţi să ieşi din acea perioadă, trebuie doar să încerci să accepti, să încerci, cu toate că nici asta n-am făcut, dar trebuie să mergi inainte. Mi-e greu. Nu-ti pot spune cu cuvintele mele cum am trecut, sau dacă am trecut, sau nu am trecut, nu ştiu. Nu accept, nu pot să accept. Însă eu am găsit puterea în mine de a merge mai departe. Pentru că eu, Dima, sunt aşa datorită ei. Ea m-a educat, ea m-a făcut cine sunt şi absolut tot ce am. Şcoala muzicală tot datorită ei. Eu eram sceptic, nu ştiam dacă să merg sau nu, la dansuri la fel tot aşa. Trebuia să trăiască! Sora mea trebuia să trăiască! Dar s-a întâmplat uite aşa. E greşeala doctorilor. Acum se fac investigaţii la acest caz şi o să am un răspuns cât de curând o să vedem. Îi simt prezenţa întotdeauna şi nu doar în activităţi”, – a dezvăluit Dima Trofim la Antena Stars.

Dima Trofim în vârstă de 29 de ani a devenit cunoscut publicului odată cu rolul avut în serialul Pariu cu viața difuzat de Pro Tv. În momentul în care sora sa a murit, Dima Trofim se afla în Madagascar, unde participa la emisiunea Ultimul…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.