Diana Dumitrescu, decizie radicală după ce a rămas însărcinată | Româneşti, Vedete

0

Diana Dumitrescu, în vârstă de 35 de ani, a luat o decizie importantă, decizie pe care a luat-o pentru binele său și al familiei sale. După ce în urmă cu doar câteva luni a dezvăluit că nu se mai regăsește în meseria pe care o practică, acum Diana Dumitrescu a decis să se retragă o perioadă din lumina reflectoarelor: „Vreau să iau o pauză. Nu vreau să mai apar. Am doar câteva proiecte pe internet”, – a dezvăluit Diana Dumnitrescu la „Star Matinal” de la Antena Stars.

Diana Dumitrescu a povestit când și cum a aflat că este însărcinată, dar și cum au reacționat cei dragi din familie: „Absolut normal s-a întâmplat. Eram în vacanţă cu soţul şi am ieşit cu testul din baie. Mamei i le-am arătat pe internet. Mi-a spus că ce este cu termometrele alea. Eram în stare de şoc. Nu ne-a venit să credem că s-a întâmplat. Primele au aflat mamele şi apoi surorile nostre. Mama mai este bunică. Mama lui Alin a plâns după ce am plecat de la ei, că atunci a digerat informaţia”, – a povestit Diana Dumitrescu.

Diana Dumitrescu a jucat în numeroase telenovele transmise pe postul Acasă TV, făcându-se îndeosebi remarcată pentru rolul Reginei din telenovela cu același nume. Frumoasa actriță a mai fost căsătorită cu producătorul TV Ducu Ion, fiul Ruxandrei Ion, cei doi divorțănd în 2013,…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.