De ce toleram ceea ce ne displace

Iti urasti jobul- este plictisitor, trist si iti cauzeaza dureri de spate. Dar o faci pentru ca esti prea comod sau pentru ca nu ai gasit nimic altceva mai bun in alta parte, indiferent cat de mult ai cautat. Accepti pentru ca nu ai alte optiuni.

Dar nu vorbim despre asta, in acest material. Situatia de mai sus se refera la supravietuire, perseverenta si curajul de a face schimbari.

Vrem sa vorbim despre forme mai subtile de tolerare, care implica, de obicei, complexitatea relatiilor cu cei apropiati. Partenerul tau este critic si certaret uneori; desi te deranjeaza, rareori spui ceva, si mergi inainte. Pregatesti o cina deosebita si sotul tau nici nu observa; sentimentele tale sunt ranite, dar nu vorbesti despre cum te simti. Seful tau este dramatic si torential uneori, dar suporti, indiferent cat de mult te afecteaza in interior.

Stii ca e ceva in neregula aici, ca nu ar trebui sa accepti un tratament atat de nedrept, dar totusi o faci. Uneori te intrebi si tu de ce o faci, insa nici asta nu face diferenta, caci ramai in continuare in aceeasi situatie.

Sunt mai multe variante de a privi problema. Una dintre ele este legata de “ranile” din copilarie.

O explicație: Ai crescut, fara sa vrei, ca sa ajungi sensibil la anumite sentimente: tatal tau a fost critic si astfel ai devenit sensibil la critici. Mama ta era distrasa si preocupata si asa ai devenit sensibil la sentimentul de a fi neglijat. Ai muncit din greu, dar, indiferent cat de bine ai facut, te-ai simtit neapreciat. Persoane dragi ti-au ranit sentimentele, si simteai ca nu ai putea schimba ceva, indiferent de cat de mult ai incerca. Ranile sunt de obicei cauzate de situatii legate de control, critica, apreciere sau neglijenta.

A trebuit sa le faci fata si sa le induri pe toate. Copil fiind, ai avut  doar trei moduri de a infrunta aceste rani: sa respecti normele si sa eviti conflictele; sa te retragi sau sa te infurii. Indiferent ce alegeai,…