De ce a renunțat Anne Hathaway la alcool
Invitată în emisiunea The Ellen DeGeneres Show, Anne Hathaway a vorbit despre noul ei film, „Serenity”, precum și despre decizia de a nu mai bea alcool, cel puțin nu în următorii 18 ani.
Actrița în vârstă de 36 de ani, a declarat că astfel se poate asigura că va ține pasul cu toate activitățile fiului ei. Anne Hathway, câștigătoare a unui premiu Oscar, a devenit mama unui băiețel, Jonathan, în 2016. Ea i-a povestit lui Ellen cum într-o dimineață și-a dat seama că trebuie să renunțe la alcool.
„Am renunțat la alcool în octombrie, pentru 18 ani. Voi renunța să beau cât timp fiul meu este în casa mea, deoarece nu îmi place foarte cum fac asta, iar el ajunge la o vârstă când are cu adevărat nevoie de mine în fiecare dimineață. L-am dus într-o dimineață la școală, nu conduceam eu, eram mahmură și a fost suficient pentru mine. Nu mi-a plăcut deloc asta”, a spus actrița.
Totodată, ea a luat această decizie și din cauza partenerului ei din „Serenity”, Matthew McConaughey. Cei doi au băut împreună, iar următoarea zi ea trebuia să aibă întâlnire cu Steven Knight, regizorul.
„Mă chinuiam să rezist cu un ochi deschis și încercam să îl conving despre anumite lucruri despre personajul meu. La final i-am…
Citeste continuarea AICI