Cum te poate ajuta chirurgia estetică dacă te confrunți cu riduri?
Chiar dacă ridurile sunt atât prevalente (și urâte de toată lumea), majoritatea persoanelor nu știu însă numele exact al procedurilor la care ar trebui să apeleze pentru această problemă.
În cazul chirurgiei estetice de exemplu, multă lume tinde să o confunde cu cea plastică, cele două fiind însă foarte diferite. Pentru o descriere mai clară totuși, chirurgia plastică este o specialitate complexă care include mai multe tipuri de proceduri de restaurare și restructurare cum ar fi chirurgia reconstructivă, microchirurgia nervoasă și vasculară, chirurgia arsurilor și chirurgia estetică, printre multe altele.
Dacă vrei să știi cum te poate ajuta acest tip de chirurgie cu ridurile pe care le prezinți, citește în continuare acest articol pentru a afla câteva dintre opțiunile cele mai populare și mai eficiente ale acestei specialități.
3 proceduri de chirurgie estetică pentru ameliorarea ridurilor
Chiar dacă acest tip de chirurgie poate ajuta și cu alte zone ale corpului, cum ar fi liposucția abdominală de exemplu, în acest articol ne vom axa doar pe procedurile realizate pe regiunea fetei și pe îndepărtarea ridurilor, opțiunile cele mai des recomandate fiind:
Procedura de lifting facial
Odată cu înaintarea în vârstă pielea tinde să își piardă din elasticitate, ceea ce duce la relaxarea acesteia și la adâncirea liniilor de expresie din jurul gurii și a ochilor.
Procedura de lifting facial sau facelift-ul este o operație chirurgicală prin care pielea este strânsă și ridicată înapoi la locul unde era în urmă cu câțiva ani. În funcție de zona în care se va axa procedura, operația poate fi de mai multe tipuri și anume: lifting facial, lifting sprâncene și lifting gât.
De cele mai multe ori liftingul facial și al gâtului sunt realizate în același timp pentru a oferi un contur mai frumos.
În timpul procedurii de facelift sunt realizate incizii specifice prin care pielea este apoi ridicată și strânsă, iar excesul este înlăturat.
Chiar dacă liftingul facial nu poate îndepărtă complet ridurile de pe față, această procedură poate întineri aspectul și poate reduce adâncimea ridurilor existente.
Procedura de ridicare a sprâncenelor sau a frunții
Având în vedere că ridicarea pielii de pe frunte are ca rezultat și ridicarea sprâncenelor, această procedură poate avea mai multe denumiri.
Reprezentând în acest caz operația realizată deasupra ochilor și anume lifting sprâncene, această procedură implică strângerea și ridicarea pielii pentru a corecta nivelul inegal al sprâncenelor sau aspectul de oboseală.
Odată cu aceste corectări, procedura de ridicare a sprâncenelor poate remedia considerabil și ridurile orizontale de la nivelul frunții, efectul având o durată mult mai mare comparativ cu alte opțiuni nechirurgicale cum ar fi injectarea cu botox.
Minilift facial
La fel că liftingul original, această procedură se ocupă cu ridicarea cât mai naturală a pielii de pe față pentru a oferi un aspect mult mai tânăr și o diminuare a ridurilor existente.
Prefixul ”mini” în această situație reprezintă perioada mult mai scurtă de recuperare comparativ cu procedura tradițională și cicatricile mult mai mici la finalul operației.
Această opțiune este oferită de regulă persoanelor care nu necesită un lift complet (față și gât) sau care nu doresc să aștepte, chirurgul clinicii alegând persoanele eligibile în funcție de mai mulți factori.
Chiar dacă există numeroase opțiuni pentru reducerea ridurile prezentate, acestea putând varia de la proceduri neinvazive la proceduri injectabile și așa mai departe, trebuie luat în considerare faptul că acestea au un efect mult mai scurt comparativ cu opțiunile chirurgicale.
Mai mult decât atât, datorită efectelor multiple, procedurile chirurgicale nu ajută doar la reducerea vizibilității ridurilor ci și la reîntinerirea feței și conturarea cât mai naturală a acesteia.
Dacă dorești să scapi de riduri, atunci programează-te la cea mai apropiată clinică de chirurgie estetică, specialiștii de acolo putând să îți recomande opțiunea cea mai bună pentru cazul tău specific.