Cum să ai grijă de sănătatea câinelui tău?

0

Sănătatea câinelui tău poate fi influențată de o mulțime de factori, tocmai de aceea, este important să fii extrem de precaut și să acorzi atenție tuturor simptomelor care ar putea semnala o afecțiune. De asemenea, pentru a te asigura ca animalul tău de companie are o viață sănătoasă, este necesar să te ocupi de mai multe aspecte:

Oferă-i hrana potrivită

Pentru ca animalul tău de companie să se poată dezvolta sănătos, acesta are nevoie de o dietă echilibrată, care să cuprindă toate vitaminele și mineralele necesare. În plus, oferindu-i hrana potrivită câinelui tău, îl vei ajuta să aibă o piele și o blană sănătoasă. Tocmai de aceea, produsele pe care le alegi pentru câinele tău ar trebui să cuprindă mixul potrivit de nutrienți, dar și de acizi grași polinesaturați, precum Omega 3 sau Omega 6, care protejează pielea și susțin creșterea blănii.

De asemenea, este esențial să cumperi hrana potrivită pentru vârsta câinelui tău. Pe piață există diverse formule nutriționale create special pentru fiecare vârstă, astfel încât conținutul să fie adaptat pentru nevoile lor de dezvoltare. Spre exemplu, sortimentele de hrană pentru câini de la Friskies cuprind atât produse pentru juniori, cât și hrană pentru seniori.

 

Un alt lucru de care trebuie să ții cont în ceea ce privește nutriția câinelui tău este frecvența cu care îi schimbi hrana. Pentru a evita posibilele tulburări ale sistemului digestiv, încearcă să îi schimbi hrana treptat, combinând cele două sortimente, timp de o săptămână.

 

Iar dacă ai motive de îngrijorare în ceea ce privește nutriția corectă a câinelui tău, poți discuta oricând cu medicul veterinar, care îți va putea oferi sfaturi despre cum poți alege cea mai bună hrană pentru animalul tău de companie.

Ocupă-te de îngrijirea blănii și a danturii

O modalitate eficientă de a detecta mai rapid anumite anomalii sau prezența paraziților externi este toaletarea. Este indicat să îi faci baie la o anumită perioadă de timp câinelui tău, să îi perii blana și să mergi cu el la tuns, dacă este necesar. Majoritatea câinilor se obișnuiesc foarte ușor cu toaletarea, mai ales dacă sunt învățați cu acest lucru de la o vârstă fragedă.

La fel de importantă este și îngrijirea dentară, care ar trebui să înceapă cât mai devreme, astfel încât câinele să se obișnuiască rapid cu periajul dinților. 

Respectă schema de vaccinare

La fel ca un copil, și un câine este extrem de sensibil în fața factorilor externi, mai ales la o vârstă fragedă. Așa că pentru a preveni bolile grave, ar fi indicat să mergi regulat cu câinele tău la medicul veterinar, pentru a completa toată schema de vaccinare. În general, câinii pot începe programul de vaccinare de la vârsta de șase săptămâni. 

Iar în ceea ce privește deparazitarea, aceasta ar trebui efectuată lunar, până la împlinirea vârstei de șase luni. Iar apoi, pentru deparazitarea de rutină, te poți consulta cu medicul veterinar pentru a stabili un nou program. 

Un alt lucru pe care ar trebui să îl iei în considerare este sterilizarea animalului tău de companie. Înainte de a lua această decizie, discută cu medicul veterinar, informează-te cu privire la beneficiile sterilizării și la modul în care această procedură îi va schimba viața câinelui tău.

Încurajează-ți câinele să facă mișcare

Câinii au nevoie constantă de activitate fizică, pentru a-și putea consuma energia. Așa că trebuie să te asiguri că îți rezervi câteva minute în fiecare zi pentru a ieși la plimbare cu câinele tău și pentru a-l încuraja să se joace. Prin joacă, poți stimula și dezvoltarea psihologică a câinelui tău, iar acest lucru va duce la consolidarea legăturii dintre voi. 

În plus, un program regulat de plimbări și exerciții în aer liber te poate ajuta să menții greutatea câinelui tău sub control și să ajuți la consolidarea sistemului său imunitar.

Așadar, acestea sunt lucrurile esențiale de care trebuie să ții cont pentru a te asigura că animalul tău de companie se dezvoltă sănătos. În primele luni de viață, încearcă să petreci cât mai mult timp cu el, astfel încât să îl dresezi mai ușor, și cere mereu sfaturile medicului veterinar.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.