Cum ne asigură alunele de pădure necesarul de energie

De milenii, alunele de pădure sunt renumite pentru varietatea proprietăţilor medicinale. În primele tratate de medicină sunt enumerate virtuţile acestor fructe care cresc sub formă de arbuşti, răspândiţi din Asia-Mică şi până-n Himalaya.

În ţara noastră, arbuştii de alun sunt răspândiţi mai ales în vestul Olteniei şi în sudul Banatului, dar sunt şi cultivaţi, iar fructele se recoltează în lunile septembrie şi octombrie. Totuşi, după apariţia alunelor de pământ (arahidele) pe piaţa românească, cele indigene au rămas într-un con de umbră.

Aceste fructe oleaginoase sunt benefice în tratamentul a peste 40 de afecţiuni. „Ca aliment nutritiv, alunele sunt indicate în dieta persoanelor anemice, pentru copii în perioada de creştere, pentru gravide şi pentru vârstnici, dar şi în cazul bolnavilor de diabet şi de tuberculoză. Uleiul de alun este un medicament natural tenifug, care favorizează eliminarea teniei (se recomandă câte o lingură, care se ia dimineaţa pe stomacul gol, un interval de două săptămâni”, precizează Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie.

Întreaga plantă are proprietăţi medicinale: frunzele, mâţişorii, fructele şi, după unele cercetări mai recente, coaja sau ramurile arbuştilor tineri. Din frunze şi din ramuri se prepară infuzii, decocturi şi sucuri. Frunzele de alun au proprietăţi tonifiante şi vasoconstrictoare şi se folosesc în diferite moduri: infuzii, decocturi şi sucuri. Infuzia se prepară astfel: peste o lingură de frunze se toarnă o cană de apă fierbinte. Se infuzează timp de cinci minute, iar porţia zilnică este de două căni de ceai , care se administrează timp de trei săptămâni. De asemenea, frunzele se pot folosi sub formă de comprese în tratamentul ulcerului gambei.

Miezul alunei este un aliment cu un bogat conţinut caloric (625 kcal la 100 de g). În compoziţia frucului predomină…