Corina Chiriac, din nou în lacrimi din cauza Stelei Popescu? Are concert la Teatrul de Revistă, unde juca prietena ei

0

Corina Chiriac, 69 de ani, a fost văzută plângând în public o singură dată, în noiembrie 2017, la priveghiul regretatei actrițe Stela Popescu, care i-a fost prietenă apropiată. Și-a promis să nu se mai lase copleșită de emoții în afara casei, însă nu e sigură că va reuși să-și rețină lacrimile duminică, ziua în care are programat un recital la Teatrul de Revistă Constantin Tănase, cel la care juca Stela. Cu atât mai mult cu cât va folosi cabina de machiaj a prietenei sale!

Îndrăgita interpretă va susține, în cadrul spectacolului „Un Cântec… O Glumă”, un recital cu șlagărele sale de odinioară, din care nu va lipsi melodia „Strada speranței”. Li le-a mărturisit organizatorilor că se teme să nu se simtă copleșită intrând în spațiul în care, până în noiembrie 2017, regină a scenei a fost Stela Popescu.

„Teatrul Constantin Tănase e un loc de care mă leagă multe lucruri. Din 1971, au fost puține perioadele în care nu am fost invitată. Întotdeauna m-am întors aici cu emoția pe care mi-o dau întâlnirea cu publicul, cu orchestra condusă de Dan Dimitriu, întâlnirea cu amintirile despre marii artiști de revistă care au înnobilat arta și cultura românească, precum Mircea Crișan, Nicu Constantin, Didi Ionescu-Felea, Zizi Șerban, maestrul Gelu…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.