Confesiune: Love of my life

UNDER PRESSURE

Este duminică seara. Fetița mea, Ana, este deja la bona ei, unde va și dormi în seara asta, i-am pregătit un rucsac cu pijamale și haine pentru școală. Plus ghiozdanul cu cărțile și caietele pentru a doua zi, pe care le-am verificat împreună, ca să nu lipsească nici una. Am fluturi în stomac pentru că merg la o întâlnire. Emoții, un plăcut sentiment de anticipare, dorul adunat în săptămâna care tocmai a trecut și în care am reușit să ne vedem doar la un prânz rapid. Dar seara asta este doar a noastră: o să mergem la „Bohemian Rhapsody” și apoi la el acasă. Telefonul îmi vibrează în geantă și știu sigur că este un mesaj de la el. Mă anunță că a ajuns deja la mall, este coadă la bilete, dar avem timp. Eu îi trimit o inimioară și urc în taxi.

Telefonul îmi vibrează din nou. Mă aștept să găsesc o inimioară de la el, dar în locul ei descopăr un mesaj de la învățătoarea Anei: își cere scuze că ne anunță așa de târziu, dar s-a schimbat orarul de mâine. Plăcutele mele emoții dispar în câteva secunde topite într-un val de vinovăție și mustrări de conștiință: Ana nu va avea mâine cărțile și caietele potrivite, pentru că mama ei merge la cinema în seara asta. Pentru că mama ei are un date. Pentru că duminică seara nu Ana a fost prioritatea ei numărul unu. Îmi dau seama că gândul ăsta mă va bântui toată seara. Mi-e cald, mi se pare că m-am dat cu prea mult parfum și sunt cuprinsă de neliniște. Mă uit la ceas și constatat că nu am timp să mă duc la bonă cu cărțile pentru luni. Așa că iau repede o hotârâre: dacă mâine dimineață o să mă trezesc la 5.30, o să am timp să străbăt Bucureștiul de la un capăt la altul, o să ajung acasă, o să-i duc Anei în timp util cărțile și totul va fi în regulă. Telefonul îmi…