Cezar Ouatu s-a despărțit de iubita sa chiar de Dragobete. Prima declarație a contratenorului | Româneşti, Vedete

0

Cezar Ouatu, în vârstă de 39 de ani, a punctat până acum trei relații de lungă durată cu persoane cunoscute în lumea mondenă, însă cu niciuna dintre acestea nu a avut șansa de a ajunge la altar. După ce, fără succes, și-a mărturisit iubirea pentru soprana Angela Gheorghiu și a îngenunchat în fața Andreei Petrilă, interpretul de operă părea că și-a găsit liniște în brațele Andreei Vilău, 31 de ani, de profesie make-up artist, însă, iată că de Dragobete, acesta a anunțat despărțirea de iubita sa pe rețelele ed socializare: „Îți mulțumesc din suflet pentru toate clipele minunate, pentru blândețea și răbdarea ta! Îmi este greu să aștern aceste cuvinte și cred că ceva de fiecare dată când drumurile mele, ale tale, ale noastre se separă parcă ceva din noi se rupe! Ar fi fost un an și astăzi Dragobetele, pentru mine este doar o simplă zi gri unde am decis să o fac public nedorindu-mi alte discuții colaterale pe această tema delicată!  Sometimes i just want to get far away from it all’ (n.r. câteodată vreau să plec departe de toate”, – a scris Cezar Ouatu pe Facebook.

Cezar Ouatu a făcut și prima declarație despre despărțire, în direct, la Antena Stars: „Nu s-a pus problema neapărat de o despărțire, dar, deocamdată, ceea ce am simțit eu sunt oarecum anumite drumuri…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.