Ce va face Bogdan Ioan cu premiul de la “Vocea României”

0

„Vreau să-mi cumpăr un apartament în Bucureşti şi să mă mut aici, pentru că aici se întâmplă toate (n.r. în prezent locuieşte la Constanţa, unde e angajat la un cabinet de arhitectură). Restul banilor îi voi investi în cariera mea muzicală. Eu nu am studii în muzică şi vreau să mă pregătesc, să iau lecţii de canto, dans, coregrafie, să fiu un artist complet şi să-mi fac o carieră în muzică. Trebuie să investesc în pregătirea mea dacă vreau să realizez ceva în domeniu acesta. Plus că aş vrea să ies şi cu propriile piese, însă nu mă grăbesc, pentru că lumea are aşteptări mari şi nu vreau să dezamăgesc, să scot o piesă doar aşa. Voi studia în particular. Abia aştept să  mă apuc de treabă, să arăt că pot fi şi mai bun”,  a declarat câștigătorul Vocea României potrivit Click.

Pentru a treia oară, Smiley a adus trofeul în echipa sa. Antrenorul a fost cucerit de timbrul vocal al lui Bogdan încă din etapa audițiilor pe nevăzute și de abilitatea lui de a se transpune în piesele pe care le interpretează. În fiecare etapă a competiției a decis să meargă mai departe alături de el, iar publicul l-a ales câștigător în această seară. În marea finală, Bogdan a cântat trei piese: Billie Jean – singur, I want to spend my lifetime loving you –…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.