Ce spune Emil Rengle despre baia cu spumă făcută cu Remus, la “Ferma”
La ieșirea din Fermă, Emil a povestit despre cea mai interesantă experiență trăită într-un show de televiziune. Emil Rengle a profitat de câteva momente libere pentru a se relaxa în compania noului său prieten, Remus Boroiu.
„Deci după baia cu Remus nu am simțit absolut nicio energie negativă din partea colegilor. Până la urmă nu mi se pare absolut nimic ieșit din comun să faci baie relaxantă după o săptămână grea cu un prieten de-al tău, cu un tovarăș sau cu oricine până la urmă, cu care împărtășești o experiență grea. A fost chiar prima baie după o săptămână grea în care ne-am obișnuit cu acele condițiile de acolo, cu atât mai mult cu cât noi am stat, ne-am relaxat, am citit cărți în cadă și ne-am umplut sufletul, ne-am reîncărcat, lucru de care toți am avut noi, iar colegii mei din „Fermă” sunt oameni foarte mișto și nu am simțit niciun fel de energie, ba dimpotrivă cred că s-au bucurat și mi-au și spus că le place foarte mult că sunt așa libertin și deschis și că aduc o energie pozitivă și fără judecată în Fermă”, a declarat Rengle pentru Libertatea.
Citește și
Cazul escrocului Matteo Politi: ce știm despre „falsa medicină” și ce merită oamenii să afle în continuare! După trei zile de dezvăluiri, analizăm care sunt primele…
Citeste continuarea AICI