Ce nu trebuie sa faci la prima intalnire
Prima ieșire în oraș cu o persoană de care îți place sau pe care ai cunoscut-o recent va avea de fiecare dată ceva neașteptat.
Nu este neapărat necesar să respectăm unele reguli, dar este esențial că atunci când o inviți la o cină sau în oraș să te ghidezi după câteva linii de bun simt.
Nu te îmbracă de parcă tocmai ai ieșit cu prietenii în bar.
Nu șți cum va decurge prima întâlnire, fii convins că ea va depune un mic efort să impresioneze la întâlnire. Nu este vorba despre ține, ci despre respectul de sine pe care ea îl are. Această ar trebui să fie prima lecție pentru ține, iar dacă ai de gând să ta îmbraci așa cum o faci când ieși în oraș cu gașcă, mai gandestete puțîn și ia și alte variante în calcul. Nimeni nu spune să fii altcineva, dar sub nici o formă să mergi la prima întâlnire cu hanoracul pe ține.
NU trebuie să stai cu ochii în telefon
De cum ai ajuns la întâlnire, încearcă să stai departe de telefon sau de ceas, și fii atent la persoană din față ta. În acest caz este vorba în special despre respectul pe care îl arăți față de un interlocutor. Și dacă vezi că între voi nu există nici o legătură, scurtează seară și fiecare își poate vedea de drumul sau.
Nu este bine să vorbeșți doar despre ține
Ea va dori să știe despre ține multe detalii, dar asta nu înseamnă că discuția se va transformă într-un monolog în care tu votbesti fără oprire, iar ea trebuie să te asculte. Dacă se va întâmplă așa, cu siguranță se va plictisi rapid. Descoperă ce îi place, care sunt pasiunile ei, arată că eșți interesat de ea și întreține un dialog plăcut pentru amândoi.
Nu o compară cu alte fete cu care ai mai ieșit
Sunt două motive pentru care nu ar trebui să faci acest lucru. În primul rând, este foarte greșit, iar în al doilea rând, cu siguranță nu ai vrea că ea să facă același lucru față de ține. NU face unele observații și nu veni la masă cu poveșți și discuții despre fostele prietene. Dacă simți că ea nu are nici o problema să discute despre relațiile anterioare, atunci poți intră în acest dialog, dar în nici un caz să nu faci greșeală să o faci să se simtă comparată cu o prietenă mai veche.
Nu amână întâlnirea în ultima clipă
Din cauza nesiguranței de sine, poți avea unele crize de anxietate care uneori te vor împinge să fugi din față unei întâlniri în ultima clipă, fără un motiv clar. Una din graseli pe care le poți face este să amâni întâlnirea pe o altă zi. Dacă faci așa cu siguranță nici nu o să–ți mai acorde o altă șansă