Carmen Tănase a ajuns de urgență pe mâna medicilor: „Îmi amorţea un picior, inima îmi fâlfâia”
Actrița Carmen Tănase a ajuns de urgență la spital, după ce a dat piept cu unele palpitații și după ce un picior i-a amorțit. Acum însă, când filmările pentru noul proiect s-au încheiat, aceasta s-a decis să se concentreze asupra sănătății.
În timpul unui interviu, actrița Carmen Tănase a afirmat că știe mai bine ca oricine cum este să nu te duci la medic, mai ales că și-a pierdut soțul din cauza cancerului, motiv pentru care este hotărâtă să apeleze la medici ori de câte ori este nevoie.
”Răgazul acesta l-am folosit să-mi fac toate investigaţiile medicale. Este un cerc vicios programatul la medic. Am profitat de răgazul acesta, mi-am făcut şi eu controale, mă durea spatele, nu mai puteam merge, îmi amorţea un picior, inima îmi fâlfâia. Dar mai am. Am învăţat că trebuie să am grijă”, a spus Carmen Tănase la Antena Stars.
Actrița Carmen Tănase are un real succes, dar viața ei nu a fost tocmai una ușoară, mai ales după ce și-a pierdut soțul, unica ei iubire:
”Făceam parte cam din aceeaşi meserie şi discutam foarte mult, ne completam în păreri. El era o fire cumpătată, eu vulcanică. El a fost pentru mine şi soţ şi tată şi prieten. Era mai mare ca mine şi odată m-am trezit strigându-l «tată». Se amuza”, a mărturisit cu nostalgie…
Citeste continuarea AICI