Care sunt avantajele unui cadou personalizat?

0

Fie că este vorba de o aniversare, o petrecere la birou sau o sărbătoare petrecută în familie, toate aceste ocazii merită celebrate cu un cadou special. Așa că dacă vrei să îi surprinzi pe cei dragi cu un cadou original, optează pentru unul personalizat. Chiar dacă poate părea o provocare, personalizarea unui cadou înseamnă un aport creativ, dar și implicare emoțională, plus multe alte avantaje:

O valoare emoțională

Atunci când alegi să personalizezi un cadou pentru o persoană dragă, trebuie să te gândești la un mesaj aparte, să alegi un obiect special și să îți aduci aportul creativ. Chiar dacă reprezintă un efort în plus, acesta va fi cu siguranță apreciat la final, pentru că în general cadourile personalizate au o valoare emoțională mult mai mare. Spre exemplu, dacă alegi să îi oferi mamei tale o cană personalizată cu poza ta de la absolvirea facultății, aceasta va fi mult mai încântată, decât dacă i-ai oferi un buchet de flori. Pentru că în fiecare dimineață, atunci când își va savura ceaiul sau cafeaua, va putea folosi cana pe care i-ai oferit-o și își va aduce mereu aminte de tine și de reușitele tale.

O poveste specială

Când oferi în dar un cadou personalizat ai șansa de a spune o poveste reală, care să aibă și o semnificație puternică în spate. Spre exemplu, îi poți oferi celei mai bune prietene un tricou cu un citat din filmul vostru preferat sau cu fotografia unor personaje dintr-un serial. În acest fel, mai multe persoane vor afla care este filmul ei favorit, iar în același timp, prietena ta își va aduce mereu aminte de momentul în care ați urmărit acel film împreună.

De asemenea, pentru cei mici există acum celebrele cărți de povești care pot fi personalizate cu numele lor. Astfel copilul tău poate deveni supererou în propria sa poveste, iar un asemenea cadou va avea o importanță semnificativă în viața lui, mai ales la o vârstă fragedă.

O gamă variată de cadouri

Căni, perne, tricouri, pixuri, șorțuri de bucătărie, puzzle-uri, magneți, huse de protecție pentru telefon – toate aceste obiecte practice pot fi ușor de personalizat și pot deveni un cadou ideal pentru cei dragi. Iar acum există și decorațiuni pentru casă pe care le poți personaliza. Spre exemplu, poți alege tablouri canvas ce pot fi personalizate, pe care poți imprima un mesaj amuzant sau o fotografie cu o valoare sentimentală. Însă, este important să alegi obiectele și în funcție de relația pe care o ai cu o anumită persoană. Spre exemplu, un puzzle ar fi un cadou cool pentru un student sau un coleg de liceu, însă nu ar fi potrivit pentru părinții tăi. 

Originalitate

Avantajul semnificativ al unui cadou personalizat este originalitatea, dar și unicitatea. Un simplu mesaj sau o fotografie imprimată pe un obiect vor transforma acel cadou într-unul mult mai original, adăugând și un plus de valoare sentimentală. Spre exemplu, dacă un prieten urmează să se căsătorească, îi poți oferi în dar un tricou cu un mesaj amuzant, care să îi aducă aminte de perioada burlăciei.

Vârsta și sexul nu contează

Când alegi drept cadou un accesoriu vestimentar, produse cosmetice sau un parfum trebuie să ții cont de mai multe aspecte, inclusiv de vârsta și sexul persoanei respective. Însă, în cazul cadourilor personalizate lucrurile decurg mult mai simplu, pentru că trebuie să ții cont doar de relația pe care o ai cu persoana sărbătorită. Astfel, vei știi cum să alegi cu atenție mesajul potrivit și vei știi cât de amuzant ar trebui să fie acesta, astfel încât să nu deranjeze pe nimeni.

Implicare emoțională

Atunci când alegi să le oferi persoanelor dragi un cadou personalizat, te implici emoțional și le demonstrezi celorlalți că îți pasă. Personalizarea unui cadou reprezintă un efort în plus, iar acest lucru ar trebui să fie apreciat de persoana sărbătorită. Este un sentiment minunat să știi că altcineva s-a străduit extrem de tare să îți facă o surpriză reușită.

 

Așadar, acestea sunt doar câteva dintre avantajele cadourilor personalizate, pe care ar trebui să le iei în calcul, dacă vrei să renunți la cadourile clasice și comune, pe care le poți cumpăra oricând din marile magazine. Alege să fii original, și vei vedea că vei aduce multe zâmbete pe chipurile celor pe care îi iubești.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.