Bijuteriile din cultura indiană, un cadou special
Bijuteriile au fost create încă din cele mai vechi timpuri pentru a-i înfrumuseța pe cei care le poartă. Confecționate din diverse tipuri de materiale, de la cele obișnuite până la cele mai prețioase, acestea sunt prezente în fiecare cultură, cu un aspect și cu o valoare diferită.
Este cunoscut faptul că bijuteriile pot reprezenta varianta ideală pentru un cadou, însă aici intervin mai multe întrebări: ce tip de bijuterie ar trebui să cumpărăm? Care este materialul cel mai potrivit pentru persoana respectivă? Ce ar trebui să semnifice bijuteria oferită? Răspunsul la aceste întrebări trebuie să fie unul clar: bijuteriile reprezintă persoana care le poartă și trebuie să fie o completare a personalității sale. De aceea, pentru un cadou special și de care cineva drag să se poată bucura, vă puteți îndrepta atenția către bijuteriile din cultura indiană.
Bijuteriile din cultura indiană – de ieri până azi
În cultura indiană, bijuteriile ocupă un loc aparte și nu sunt doar obiecte decorative, ci au și o valoare tradițională. Acestea pot reflecta statutul femeii care le poartă și sunt unice datorită designului lor. Cu o istorie de peste 5000 de ani în acest domeniu, India a început să dezvolte din ce în ce mai mult arta bijuteriilor, devenind unul dintre cei mai mari producători de bijuterii din lume.
Majoritatea bijuteriilor din cultura indiană au o structură foarte complicată, lucru care susține creșterea valorii lor. Acestea au devenit din ce în ce mai prețioase deoarece erau confecționate din aur și pietre prețioase. Există bijuterii pentru păr, pentru gât, mâini și picioare, toate menite să evidențieze frumusețea femeilor. Cu unele caracteristici greu de confundat, unele tipuri de bijuterii ne trimit cu gândul la India, cum ar fi cercelul pentru nas prins cu un lanț fin de ureche, inelul-brățară sau brățările de picior.
Deși unele dintre aceste bijuterii sunt specifice doar Indiei, există și unele care se potrivesc într-un alt decor decat cel originar. Astfel, pentru un cadou aparte puteți alege o pereche de cercei din argint cu modele speciale, care pot fi reprezentativi pentru o regiune a Indiei. Se găsesc sub numeroase dimensiuni și forme: candelabru, rotunzi sau creole, decorați cu pietre, perle.
Bijuteriile din argint, rafinament și poveste
Dacă bijuteriile din cultura indiană confecționate din aur denotă bogăția, cele confecționate din argint sunt menite să emane eleganță și rafinament. În funcție de stilurile pe care le îmbină, fiecare simbol pe care îl dezvăluie are o poveste și o semnificație aparte. Este imposibil ca ele să nu atragă atenția oricui le poate vedea, iar acesta este un plus pentru cei care le poartă.
În momentul în care vă gândiți la un cadou pentru o persoană dragă și nu numai, luați în considerare orice tip de bijuterie. Indiferent că este vorba de un colier fin, de un inel cu o piatră aparte sau de o pereche de cercei strălucitori, bijuteriile indiene pot fi o primă variantă. Alese cu grijă, ele pot oferi un plus de strălucire femeilor care le poartă și mai multă încredere în ele.
Pentru un dar surprinzător, apelați la un specialist în acest domeniu și alegeți cea mai potrivită bijuterie. Nu este nevoie să alegeți bijuteriile cu cele mai multe pietre sau cele mai strălucitoare, ci vă puteți îndrepta atenția și către o bijuterie mai simplă, dar ale cărei forme să fie îndeajuns de atractive. India este o țară surprinzătoare, cu o cultură care se menține din cele mai vechi timpuri, iar de acolo vin și unele dintre cele mai impresionante bijuterii din întreaga lume, unice prin design, rafinament și poveștile pe care le spun de secole.