Publicitate
Publicitate

Bella Hadid își cere scuze pentru comportamentul ei, după ce a fost acuzată de fani de rasism

Unul dintre cele mai apreciate modele ale momentului, Bella Hadid, se află în mijloc unei controverse după ce a postat o imagine care a fost considerată jignitoare de către fanii ei.

Bella a postat o imagine pe Instagram Stories în care apare cu un picior pe un geam al aeroportului. În spate se pot vedea avione care aparțin companiilor de zbor din Arabia Saudită sau Emiratele Arabe, iar fanii au fost jigniți de faptul că talpa pantofului din imagine este îndreptată către steagurile poziționate pe avion, un gest considerat nepotrivit în cultura arabă.

Brandul Ôrəbella al Bellei Hadid atinge venituri de 8 cifre și lansează noi parfumuri
RecomandariBrandul Ôrəbella al Bellei Hadid atinge venituri de 8 cifre și lansează noi parfumuri

Fanii jigniți de această imagine au lăsat numeroase comentarii și au lansat chiar și un hashtag, #BellaHadidIsRacist, cerând totodată mai multor branduri de lux să renunțe la colaborarea cu aceasta.

Reprezentantul modelului nu a răspuns acestor acuzații, însă Bella Hadid a postat apoi un mesaj pe Instagram Stories prin care își cere scuze pentru imaginea postată.

Bella Hadid prezintă noua colecție Miss Sixty la 29 de ani
RecomandariBella Hadid prezintă noua colecție Miss Sixty la 29 de ani

„Postez asta ca să clarific câteva lucruri pe care le-am avut pe inimă. Pentru a începe, nu aș vrea niciodată ca imaginile mele sau platforma mea să fie folosite pentru a transmite mesaje de ură, mai ales celor din moștenirea mea frumoasă și puternică. Iubesc și îmi pasă atât de mult de partea arabă a…

 

Citeste continuarea AICI

Rochia Dior purtată de Bella Hadid se susține pe doar 2 fire subțiri
RecomandariRochia Dior purtată de Bella Hadid se susține pe doar 2 fire subțiri