Angelina Jolie și Brad Pitt au ajuns la o înâelegere privind custodia copiilor

0

În acest proces, Angelina Jolie ceruse custodie unică, în timp ce Brad Pitt dorea custodie comună.

„Înțelegerea, bazată pe recomandările unui specialist în domeniu, elimină necesitatea unui proces. Detaliile înţelegerii sunt confidenţiale, pentru a proteja interesul suprem al copiilor”, a anunţat, vineri, avocatul Angelinei Jolie, citat de BBC.

Pe de altă parte, reprezentantul lui Brad Pitt nu a comentat situația.

Cum, un judecător va trebui să decidă modul în care vor fi împărţite bunurile celor două staruri, în condiţiile în care nu au încheiat un contract prenupţial.

La începutul lunii august, Jolie a cerut în instanţă ca decizia de divorţ să fie pronunţată până la sfârşitul acestui an. În documentele depuse în instanţă se indică faptul că Pitt „nu a plătit o pensie alimentară semnificativă de la separarea lor” şi că, deşi au fost făcute nişte aranjamente financiare neoficiale, plăţile nu au fost efectuate „regulat”.

În același timp, avocatul lui Pitt a depus o serie de documente în instanţă, spunând că, prin afirmaţiile sale, Angelina Jolie „încearcă să manipuleze presa”.

Angelina Jolie şi Brad Pitt s-au căsătorit în august 2014, după o relaţie de aproape zece ani, şi s-au separat în septembrie 2016.

În cererea sa de divorţ, Jolie a cerut custodia…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.