Angelina Jolie a organizat petrecerea perfectă pentru aniversarea fiicei sale, Shiloh Jolie-Pitt
Shiloh Jolie-Pitt a împlinit 13 ani iar Angelina Jolie a ținut să marcheze evenimentul cu o petrecere memorabilă. Actrița a organizat o petrecere la care au fost prezenți toți cei șase copii ai săi și a decis ca, pentru aniversarea lui Shiloh, cel mai potrivit ar fi un escape room la celebrul The Basement din Los Angeles.
Chiar dacă nu există imagini publice de la petrecerea organizată de Jolie, este ușor de imaginat cât de inedită a fost experiența pentru copiii actriței căci nu oricine are ocazia de a participa la o aventură alături de cea care a interpretat-o pe Lara Croft. Potrivit surselor, locul unde au petrecut aceștia este considerat unul inedit, implică prezența unor actori și provocări spectaculoase pentru o experiență completă.
Este cunoscut faptul că Angelina Jolie este foarte apropiată de cei șase copii pe care îi are cu fostul ei soț, Brad Pitt, Maddox, 17 ani, Pax, 15 ani, Zahara, 14 ani, Shiloh, 13 ani, și gemenii Vivienne și Knox, în vârstă de 10 ani.
Potrivit unor surse apropiate actriței și citate de Us Weekly, Angelina Jolie organizează mereu lucruri interesante și distractive pentru copiii ei. Actrița participă alături de aceștia chiar și la premiere de film, cum a fost cea a peliculei Dumbo…
Citeste continuarea AICI