Amber Heard îl acuză pe Johnny Depp că a lovit-o și torturat-o
Heard, care a fost căsătorită cu starul de la Hollywood doar un an, susține în documentele depuse la tribunal că Depp a lovit-o în repetate rânduri, a tras-o de păr și aproape a sufocat-o.
Acuzațiile au fost făcute ca răspuns al unui proces de defăimare intentat de Johnny Depp împotriva fostei sale soții.
„La un an de la începutul relației noastre, am început să fiu martoră la abuzul de droguri și alcool al lui Johnny. În unele ocazii, când Johnny consuma în același timp narcotice ilegale și medicamente prescrise, am fost nevoită să îi aduc ajutor medical. De fiecare dată când consuma, îmi făceam griji pentru amândoi. Devea o persoană total diferită, câteodată violent și delirant. Numeam acea versiune a lui Johnny, „Monstrul”. De multe ori el nu își mai amintea comportamentul violent după ce își revenea”, a declarat Amber în documentele depuse la tribunalul din Virginia.
„Deoarece l-am iubit pe Johnny, am crezut în numeroasele lui promisiuni conform cărora se va face bine. Am greșit”, a mai spus actrița, conform The Mirror.
Într-o dimineață când au urcat la bordul unui avion cu destinația Los Angeles, în mai 2014, Heard susține că Depp era deja beat și a mai comandat o sticlă de șampanie.
„În timpul zborului, Johnny a comandat însoțitoarelor de bord un tub de oxigen și a…
Citeste continuarea AICI