Adrian Mutu a depănat, pentru Libertatea, amintiri din perioada Sărbătorilor de Iarnă
Într-un dialog cu Libertatea, Mutu a dezvăluit că-și va petrece sărbătorile în Emirate, practic la locul de muncă! „Și Crăciunul, și Anul Nou le voi face aici, cu familia alături. Am pauză doar până pe 14 decembrie, după aceea muncim, am antrenamente, ne pregătim de returul campionatului. Vreau să începem returul în forță, să creștem în joc față de prima parte a sezonului, de care nu mă pot plânge, dar știu că ne puteam descurca și mai bine”, a comentat Adrian.
«Era valoros ca aurul»
Într-o incursiune în anii copilăriei, „Briliantul” și-a adus aminte pentru Libertatea de cele mai frumoase momente de sărbători.
„Le mulțumesc lui Dumnezeu și Moș Crăciunilor din familie pentru multele cadouri frumoase primite de-a lungul anilor. Dacă-mi amintesc de copilărie, cred că cel mai important cadou primit a fost sprijinul părinților mei în cariera pe care mi-am ales-o, dar dacă e să menționez un dar fizic, un obiect deosebit, a fost o minge de piele, un Artex, cei de vârsta mea știu despre ce vorbesc. Era greu de procurat, nu erau vremurile ca acum, când găsești orice pe toate drumurile. Pe-atunci era valoros ca aurul acel balon! Aveam 7-8 ani, când Moșul mi-a pus mingea sub brad. Nu vă puteți imagina privirea mea și emoțiile pe care le-am avut atunci când am…
Citeste continuarea AICI