Actorii din „Game of Thrones” își iau rămas bun de la renumitul show printr-un video emoționant

0

HBO a postat un video emoționant în care actorii din „Game of Thrones” își iau rămas bun de la serial. „Fanii mi-au oferit o identitate pe care nu o aveam. Mulțumesc tuturor oamenilor pe care nu-i cunosc. Pentru că ne-ați permis să continuăm aceste jocuri și să spunem aceste povești”, spune Emilia Clarke.

„Niciodată nu m-am gândit că oamenii o vor plăcea pe Brienne of Tarth. Eram pregătită să nu le placă”, a continuat Gwendoline Christie, care a interpretat rolul lui Brienne of Tarth, unul dintre cele mai îndrăgite personaje de către fani. „Am iubit acest personaj și m-am distrat foarte tare, modul în care oamenii au primit-o în inima lor a fost incredibil și sunt foarte recunoscătoare pentru sprijin”, a povestit Gwendoline emoționată.

„Mi-a plăcut tare mult să joc rolul lui Torumund. A fost o experiență care mi-a schimbat viața”, a adăugat Kristofer Hivju. Video-ul a fost însoțit de un mesaj pe care HBO l-a scris pe Twitter înainte de premiera ultimului episod: „Actorilor, echipei și fanilor din toată lumea, ne închinăm în fața voastră.”

„Game of Thrones” încheie cel de-al optulea sezon cu un documentar de două ore. „Game of Thrones: The Last Watch” va apărea pe HBO pe 26 mai…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.