8 piese cheie de la branduri made in Ro.

0

Cum am mai mult timp decât de obicei să navighez pe internet (cine știe cât va mai merge net-ul), am decis să ma uit atent la piesele made in Ro. pe care le-aș purta eu în vara pe care o aștept cu nerăbdare. Sincer, când mă gândesc la vară, mă gândesc că pur și simplu îmi voi relua viața pe care o aveam înainte. Dar oare așa o fi? Oare cât și cum se va schimba lumea? Dar până atunci putem visa…

Topul glittery

Topul din paiete argintii, scurt și larg, de la V:PM Atelier, este o piesă versatilă, chiar dacă nu pare la prima vedere. Poate fi purtat cu un maiou din bumbac pe dedesubt, cu o cămașă albă masculină, sau, ca atare, cu o pereche de jeanși albi în stilul boyfriend (laitmotiv în garderoba mea). Da, este o piesă potrivită pentru zi și pentru seară deopotrivă.

Cămașa military

Nu există sezon de primăvară în care să nu port câte o cămașă military. Acum, modelul care mi-a atras atenția este de la PNK Casual, îmi place în special pentru volumul pe care îl are. Poartă cămașa de inspirație militară cu ceva în contrast, cu o pereche de pantaloni din paiete sau cu o fustă din mătase.

Topul oversized

Întotdeauna mi-au plăcut topurile oversized, în stil baby doll, chiar dacă nu îmi avantajează neapărat silueta. Sunt amuzante și au personalitate, precum cel de la Parlor. Trebuie doar să ai grijă să le asortezi cu ceva mai puțin voluminos în partea inferioară.

Salopeta

Salopeta este una dintre piesele mele favorite din toate timpurile iar aceasta discret înflorată, semnată Seen Users, mi se pare actuală, comodă și extrem de stylish. Poart-o cu o pereche de kitten heels și fără bijuterii.

Blazerul…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.