5 tipuri de jocuri esențiale pentru dezvoltarea normală a unui copil
Joaca este amuzantă pentru copii, iar părinții ar trebui să îi încurajeze în această direcție, deoarece este vitală pentru o dezvoltare sănătoasă. În timpul activităților atât de distractive, cei mici învață numeroase abilități emoționale și sociale, printre care creativitatea, imaginația sau lucrul în echipă.
Există mai multe tipuri de jocuri esențiale care stimulează o creștere armonioasă din toate punctele de vedere pentru cei mici, printre care:
1. Jocuri ce presupun activitate fizică
Mișcarea fizică trebuie încurajată încă de la cele mai mici vârste, deoarece ajută la întărirea corpului și la dezvoltarea abilităților motorii grosiere. Doar prin mișcare fizică, ce poate fi promovată cu ajutorul unor jocuri adecvate, cei mici vor căpăta destulă rezistență, flexibilitate și reziliență. Odată cu înaintarea în vârstă și acumularea altor abilități specifice, vor fi îmbunătățite și coordonarea ochi-mână, echilibrul, poziția verticală a corpului, precum și deplasarea cu viteză, respectiv alergarea. Copiii vor putea să aprecieze mult mai bine distanțele și își vor adapta în consecință eforturile pentru a depăși diferite obstacole, cum ar fi borduri, obiecte mari, băltoace, etc.
2. Jocuri de construcție
Indiferent de gradul de dificultate al jocurilor de construcții, acestea oferă oportunități unice de învățare și dezvoltare. Începând cu inele colorate, de diferite dimensiuni și continuând cu atât de cunoscutele cuburi de lemn, aceste jocuri prezintă concepte spațiale cum ar fi distanța, mărimea sau volumul, ce ajută la întărirea abilităților motorii, coordonarea ochi-mână și dezvoltarea simțului echilibrului. Conceptele structurale oferă copiilor informații importante despre punctul în care o construcție se va prăbuși, iar dărâmarea unui turn oferă la fel de multe satisfacții precum construirea lui. Poți găsi aici jocuri de construcție de la Educlass, inclusiv jocuri magnetice ori seturi pentru introducerea în robotică.
3. Jocuri senzoriale
Abilitățile senzoriale sunt printre primele pe care cei mici le dezvoltă, încă de la naștere. Atingerea delicată a mamei, mirosul laptelui sau pufoșenia unei jucării textile, reprezintă stimuli senzoriali. Odată ce joaca își face prezența, elementele senzoriale sunt incluse, indiferent dacă vorbim despre miros, vedere, simțul tactic, auzul sau gustul. Este important ca mediul în care trăiește și se dezvoltă copilul, să includă jocuri diverse, ce ajută la stimularea diferitelor abilități senzoriale. Lădițele cu nisip, cărțile cu inserturi de materiale textile diferite, plastilina, jucăriile cu lumini și sunete, sunt doar câteva exemple despre ce ar trebui să îi pui la dispoziție copilului tău.
4. Jocuri art & craft
Atunci când li se permite să creeze, copiii deblochează instant o imaginație surprinzătoare, ce se dezvoltă foarte rapid. Indiferent dacă este vorba despre tăiat, lipit, cusut, muzică sau teatru, distracția și creativitatea merg mână în mână. Arta și jocul îmbunătățesc dezvoltarea celor mici, prin extinderea modurilor în care ei vor putea învăța și explora lumea din jur. Exprimarea personalității se face mai greu prin cuvinte și mai ușor prin artă, atât la vârste mici, dar și când încep să crească. Copiii vor dezvolta vocabularul, își vor îmbunătăți memoria și vor putea să exprime mai ușor ideile care îi animă.
5. Jocuri adecvate vârstei
Alegerea unor provocări ce ajută la stimularea copiilor, este o misiune destul de delicată. Dacă jocurile ce li se oferă sunt prea grele sau dificil de gestionat, cei mici vor deveni frustrați sau plictisiți și vor renunța să se mai joace. Jocul adecvat vârstei este important pentru o creștere armonioasă a copiilor, deoarece urmărește vârstele de dezvoltare și stimulează în mod adecvat și sigur. Nu te poți aștepta de la un copil de 1 an să folosească în siguranță și cu dexteritate o foarfecă sau de la un copil de 2 ani să înțeleagă cum să numere ori să facă diverse calcule complicate, necesare unui joc de societate.
Aceste tipuri de jocuri esențiale, împreună cu activitățile pe care le promovează, oferă copiilor mediul perfect pentru a-și dezvolta abilitățile fine și grosiere, memoria, echilibrul, interacțiunea socială sau diverse concepte abstracte și matematice.