4 sfaturi pentru curățenia de iarnă

0

Sezonul rece bate la ușă, iar pentru că își va intra în curând în drepturi e timpul pentru curățenia de iarnă. În general, această activitate vine cu eliberarea locuinței de lucrurile strânse de-a lungul anului și de care nu mai ai nevoie. Apoi, fiecare colț al casei va fi curățat, pentru ca totul să fie pregătit de întâmpinarea lunii decembrie și apoi a Crăciunului. 

 

Curățenia de iarnă trebuie să fie eficientă și cel mai important aspect e ca locuința să fie păstrată curată cât mai mult timp. Iată câteva sfaturi care îți vor fi de folos atunci când demarezi “operațiunea”: 

Stabilește un program de curățenie 

Cel mai probabil te gândești să faci curățenia de iarnă într-un weekend întreg, când ești liberă. Totuși, ia în calcul că vii după o săptămână în care ai fost la job sau în care alte sarcini te-au solicitat. Pentru a nu te epuiza fizic, stabilește un program de curățenie, care se poate întinde pe mai multe zile, respectiv finaluri de săptămână. 

 

Gândește-te cam care sunt lucrurile pe care vrei să le duci la bun sfârșit, de la spălatul perdelelor și până la schimbat culoarea pe unul dintre pereții livingului. Apoi apucă-te de treaba respectând acest program. Te va ajuta să te organizezi și să nu închei ziua cu oboseală peste măsură. De asemenea, implică-i pe toți membrii familiei în curățenia de iarnă. Fiecare își poate aduce aportul, de la schimbat hainele subțiri cu cele groase în șifonier și până la așezat jucăriile, în cazul în care în casă sunt și copii. 

Folosește tehnologiile de ultimă generație pentru a-ți ușura munca

Tehnologia este într-o evoluție continuă, astfel că au apărut numeroase dispozitive electrocasnice menite să ușureze munca în gospodărie. Pentru curățenia de iarnă, un aspirator ușor și fără fie, pe care să-l programezi să aspire ori de câte ori e nevoie te va ajuta să îți duci la îndeplinire misiunea curățeniei de iarnă. În funcție de nevoile tale și de bugetul de care dispui, alege cel mai bun aspirator robot ca preț și calitate. Îl vei sincroniza cu ajutorul unei aplicații descărcate pe telefonul mobil și după îl poți chiar programa să aspire înainte ca tu să ajungi acasă. Colțurile vor fi și ele curățate temeinic și, în plus, nu va mai fi nevoie să muți toată mobila pentru a scoate praful depus pe sub ea. 

Sortează lucrurile în “de păstrat” și “de dat” 

O altă etapă în curățenia de iarnă este sortarea obiectelor. În general, fiecare are tendința de a strânge cât mai multe lucruri, care la un moment dat devin nefolositoare. Ia fiecare cameră a casei tale la rând și vezi care sunt cele “de păstrat” și care sunt cele “de dat”. Poate fi vorba de haine, de încălțăminte, de obiecte mici de mobilier, de borcane, de jucării ale celor mici sau de orice alt produs din locuința ta. Eliberează fiecare spațiu de obiecte de care nu mai ai nevoie și în acest fel vei oferi un suflu nou căminului tău înainte de sezonul rece. 

Păstrează casa curată 

După ce ai curățat geamurile, perdelele, draperiile, carpetele, mobila de bucătărie și baia, asigură-te că păstrezi casa curată. Încurajează-i și pe ceilalți să pună toate obiectele la locul lor, să strângă dacă au murdărit ceva, apoi aspiră periodic pentru a îndepărta praful. Și pentru întreținere poți utiliza aspiratorul robot, care te va ajuta să ai mereu o locuință în ordine. Iar pentru că sezonul rece aduce cu sine ploi, umezeală și noroi, curăță cât mai des zona de la intrare, adică holul. În acest fel vei evita să se împrăștie mizeria și în celelalte camere. 

 

După ce curățenia este gata, apelează la un parfum de interior cu un miros specific de iarnă și bucură-te alături de cei dragi de locul unde te simți cel mai bine, adică acasă. 

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.