3 pași pe care să-i urmezi dacă îți pui relația la îndoială în perioada sărbătorilor

0

Presiunea de a găsi cadoul perfect, lipsa timpului sau a banilor, revederea tuturor membrilor familiei, toți acești factori pot cauza destul de mult stres în preajma sărbătorilor. Mai mult decât atât, poți simți stresul și în relație.

Pentru anumite persoane, sărbătorile sunt cea mai frumoasă perioadă din an, pe care de abia o așteaptă pentru a face cumpărături, a asculta colinde sau a merge la petreceri tematice. Pentru alții, însă, urmează doar câteva săptămâni pe care de abia așteaptă să le treacă, iar acest negativism poate intra în contradictoriu cu entuziasmul celeilalte persoane, spun specialiștii în relații. Astfel, se creează conflicte care ajung să ducă la întrebări precum „Mă aflu lângă persoana potrivită?” sau „Ar trebui să ne despărțim?”.

Câteodată, acel sentiment pe care îl ai în preajma sărbătorilor în legătură cu relația ta poate fi un semn că lucrurile nu merg foarte bine în zona amoroasă. Iată ce ar trebui să știi dacă sărbătorile te fac să-ți pui la îndoială relația, pentru că, uneori, este nevoie să faci un pas în spate, să privești situația în ansamblu și să îmbrățișezi Noul An:

Asigură-te că nu cauți imposiblul

Chiar dacă sărbătorile te pot face să te simți puțin ciudat, este important să te asiguri că ești realistă în privința așteptărilor pe care această perioadă le oferă. Ne confruntăm cu destul de multă presiune în viețile noastre, iar sărbătorile o intensifică.

Nu te aștepta să trăiești acele momente perfecte pe care le vezi în fotografiile de pe Instagram. De multe ori, nu sunt nici măcar aproape de realitate. Este foarte ușor să dai vina pe relație atunci când simți că nu trăiești lucrurile pe care ți le-ai imaginat dintotdeauna.

Întreabă-te dacă ar putea fi stres temporar

Câteodată, presiunea…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.