10 semne care arată că te grăbești în relația pe care o ai
Nu avem timp să facem gesturi romantice, sau cel puțin ne folosim de această scuză pentru a nu ne preocupa atât de mult relația în care suntem. Atunci când ești cu adevărat îndrăgostită îți dorești să petreci cât mai mult timp cu partenerul tău, lucru care este și firesc până la urmă.
Dar ce faci în momentul în care tu și partenerul tău vă grăbiți și săriți peste anumite etape? Pentru a avea o relație solidă și de durată, este necesar să nu te grăbești și să luați lucrurile pas cu pas. Trebuie să acorzi o foarte mare atenție sentimentelor pe care le ai și felului în care ți le exprimi. Dacă vrei să construiești o relație sănătoasă și fericită, ar trebui să iei în considerare aceste semne.
Iată care sunt cele 10 semne care îți arată că tu și partenerul tău vă grăbiți:
1. Nu aveți discuții serioase
Atunci când ajungi într-un anumit punct al relației, te simți deschisă să vorbești cu partenerul tău și subiecte care au în vedere religia, familia, trecutul, perspectivele în viață sau chiar dacă vă doriți să aveți copii. Dacă se întâmplă să ai aceste discuții, înseamnă că relația ta chiar este una serioasă. În schimb, dacă nu le ai, relația ta se află încă la început și nu ar trebui să te îngrijorezi că nu discutați despre aceste lucruri. Toate se întâmplă la timpul lor.
2. Îți dorești să ai mai mult timp pentru tine
Știm că atunci când ești într-o relație este mai greu să îți păstrezi independența. Poate fi ușor copleșitor să fii într-o relație și să îți dorești să îți petreci mai mult timp singură decât cu partenerul tău. Dacă într-adevăr simți asta, relația ta pare să meargă mult mai repede decât te așteptai…
Citeste continuarea AICI