10 muzicieni români sub 30 de ani, pe care trebuie să-i urmărești în sălile de concerte

0

Sunt tineri și deja consacrați, au câștigat multe și prestigioase premii, dar nu acestea te fac bun (Lang Lang și Yuja Wang nu au câștigat concursuri), ci pasiunea, munca asiduă, generozitatea cu care dăruiesc publicului stropi de fericire în fiecare notă. Cum e și normal, o asemenea listă e într-o continuă dinamică, dar e cu atât mai bine că avem șansa să fim contemporani cu ei. Este, probabil, și o oportunitate de a face muzica simfonică românească cunoscută, pentru că toți o promovează în concerte sau înregistrări, așa cum nu s-a mai întâmplat până acum. Prevăd că, foarte curând, nu numai Enescu și Lipatti vor fi cântați pe marile scene ale lumii.

Nu insist cu elemente seci din biografii, gen, școli și premii sau înșiruirea numelor maeștrilor cu care au făcut cursuri de măiestrie, pentru acestea s-au inventat link-urile, ci, doar cu câteva note personale, justificând, în primul rând, introducerea în listă, dar, mai ales, cu o selecție de aprecieri din partea unor muzicieni legendari sau a criticilor internaționali care i-au măsurat deja, chiar fără să mai apucăm noi s-o facem. Dar, cum spuneam, când se aude muzica, cuvintele sunt de prisos.

Andrei Ioniță – violoncelist

Despre Andrei, în 2015, marele violoncelist Mischa Maisky, jurat la concursul „Ceaikovski”, un fel de Jocuri Olimpice în lumea muzicienilor, spunea: „așa mi-aș fi dorit să cânt eu în tinerețe”. La cei 25 de ani ai săi, Andrei este vârful de lance al grupului de muzicieni români U30 și, aș spune, unul dintre cei mai mari violonceliști ai zilelor noastre. Încă nu împlinise 20 de ani iar interpretările lui îți rămâneau în suflet definitiv. Anul trecut, ca o recunoaștere a valorii sale a fost desemnat director artistic al festivalului „Alpenarte”. Acest lucru i-a dat ocazia să aducă…

 

Citeste continuarea AICI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.