10 femei care au schimbat lumea modei prin stilul lor excentric
Printre cei care au schimbat complet direcția industriei fashion se numără designeri, muze, dar și persoane ale căror stil excentric a fost atât de revoluționar pentru unii oameni încât a devenit o adevărată referință stilistică. Iată 10 femei care, prin perspectiva lor, au reușit să influențeze moda ultimelor două secole:
Elsa Schiaparelli
Elsa a fost o creatoare de modă, de origine italiană, considerată una dintre cele mai bune din industrie, între cele Două Războaie Mondiale. A lucrat în aceeași vreme cu Coco Chanel, considerând-o pe aceasta ca fiind cea mai mare rivală a sa. Contrar viziunii lui Coco, ale cărei creații erau mai mult clasice, Elsa a preferat piesele excentrice, memorabile celor care le privesc.
Carmen Miranda
Carmen a fost o cântăreață, dansatoare și actriță de origine braziliană, reușind să schimbe lumea modei prin ținutele sale pline de culoare, recognoscibile prin materialele vii și imprimeurile cu fructe. A iubit cultura carnavalului și celebra viața în fiecare zi, aspecte care reieșeau, de altfel, din stilul său.
Marchesa Luisa Casati
Marchesa este cunoscută ca fiind o muză care a șocat și inspirat multe persoane în anii 1920 prin stilul ei întunecat și neobișnuit. Unii o numeau lunatică, însă a fost o femeie care nu s-a temut să iasă din zona de confort și să-și exprime personalitatea în forma ei pură. Influența sa este încă vizibilă în lumea modernă a modei.
Nancy Cunard
Când oamenii vorbesc despre Nancy Cunard folosesc de obicei cuvinte precum moștenitoare, activistă, provocatoare, regină a erei jazz-ului. Nancy a fost, de asemenea, scriitoare și un veritabil fashion icon. Această femeie a avut un stil…
Citeste continuarea AICI